Obligatia de a raspunde solicitarilor primite din partea ANSPDCP
O noua saptamana, noi investigatii facute de reprezentantii ANSPDCP, dintre care una ne-a atras atentia, semnaland importanta conformarii solicitarilor primite din partea autoritatii.
In data de 19.05.2021, pe site-ul ANSPDCP s-a publicat un comunicat care relata sanctiunea aplicata unei Asociatii de Proprietari din municipiul Iasi, ca urmare a faptului ca acest operator nu a furnizat informatiile solicitate de catre reprezentantii autoritatii de supraveghere, incalcand astfel prevederile art. 83 alin. (5) lit. e) corelate cu dispozitiile art. 58 alin. (1) lit. (a) si (e) din Regulamentul General privind Protectia Datelor.
De ce a fost sanctionat operatorul?
Conform art 58 alin. (1) lit. (a): ”Fiecare autoritate de supraveghere are urmatoarele competente de investigare:
a)de a da dispozitii operatorului si persoanei imputernicite de operator si, dupa caz, reprezentantului operatorului sau al persoanei imputernicite de operator sa furnizeze orice informatii pe care autoritatea de supraveghere le solicita in vederea indeplinirii sarcinilor sale”
In completare, la lit. (e): ”de a obţine, din partea operatorului şi a persoanei împuternicite de operator, accesul la toate datele cu caracter personal şi la toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale”.
Asadar, solicitarile primite din partea ANSPDCP sunt foarte importante iar raspunsul trebuie sa constituie o prioritate pentru operatorii de date si pentru persoanele imputernicite si sa includa toate informatiile solicitate.
In cazul de fata, operatorul de date a confirmat primirea adresei, insa, nu stim din ce motive, nu a raspuns intocmai obligatiilor pe care le avea.
Pentru evitarea sanctiunilor, raspunsul trebuie sa fie:
- transmis in termenul stabilit de autoritatea de control si comunicat in adresa formulata de acestia,
- clar si sa raspunda tuturor cerintelor cuprinse in solicitarea trimisa.
Ca urmare a nerespectarii obligatiilor mentionate anterior, Asociatia de proprietari a fost sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 2463,3 lei, echivalentul sumei de 500 EURO.
Investigatia a fost initiata de reprezentantii ANSPDCP ca urmare a unei plangeri prin care se reclama faptul ca operatorul a afisat listele de plata cu detalierea numelui si prenumelui fiecarui membru al Asociatiei de proprietari. De asemenea, petentul a reclamat si afisarea unui inscris cu caracter defaimator in care erau mentionate datele sale personale (numele si prenumele).
Pe langa sanctiunea aplicata, autoritatea a dispus transmiterea tuturor informatiilor solicitate, in termen de 5 zile lucratoare de la comunicarea procesului-verbal de sanctionare.
Asadar, investigatia nu a ajuns la final, inca nu s-a constatat daca plangerea petentului are sau nu are obiect, de aceea este foarte posibil ca in urma finalizarii investigatiei, daca se vor constata neregului, sa mai fie aplicate si alte sanctiuni.
In aceasta situatie, tragem un semnal de alarma si va sfatuim sa va paziti bugetul si reputatia, atat cat tine de dumneavoastra.
Sursa articol: https://www.dataprotection.ro/
Multumim,
Echipa MyBiz GDPR