Carantina si Izolarea, cand sunt obligatorii si care sunt exceptiile.

Guvernul a decis prin HOTĂRÂREA nr. 33 din 02.07.2020 care sunt noile criterii de exceptare de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc din țările membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European precum și aprobarea listei țărilor terțe pentru care se aplică exceptarea.

Continutul Hotararii este urmatorul:

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1 (1) Începând cu data prezentei hotărâri, criteriul pe baza căruia se face exceptarea de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc în România, din statele membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, este reprezentat de rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori care trebuie să fie mai mică sau egală cu cea înregistrată în România, în perioada similară.

(2) Pe baza criteriului prevăzut la alin. (1) Institutul National de Sănătate Publică stabilește lista țărilor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European pentru care persoanele care sosesc în România din acestea sunt exceptate de la măsurile de izolare/carantină pe care o supune aprobării Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

(3) Lista prevăzută la alin. (2) se actualizează/revizuiește săptămânal, în fiecare zi de luni, de către Institutul National de Sănătate Publică, se aprobă de Comitetului Național pentru Situații de Urgență și se publicată pe site-ul www.insp.gov.ro.

(4) Zborurile suspendate către și din țările membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, se reiau de la data includerii în lista prevăzută la alin. (2), a țării respective.

Art.2 (1) Lista țărilor terțe exceptate de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc în România din acestea se aprobă de către Comitetului Național pentru Situații de Urgență la propunerea Institutului Național de Sănătate Publică în concordanță cu recomandarea Consiliului Uniunii Europene cu numărul 2020/0134 (NLE).

(2) Lista va fi actualizată/revizuită săptămânal, la propunerea Institutului Național de Sănătate Publică și cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în concordanță cu actualizarea/revizuirea realizată la nivelul Consiliului Uniunii Europene.

Art.3 Prezenta hotărâre se comunică, pentru punere în aplicare, tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

Sursa: https://stirioficiale.ro/